Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!
Prin O ME nr. 4308/22.04.2024 a fost aprobată Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2024.
Actul normativ din acest an aduce modificări minore , atât din punct de vedere procedural, cât și în ceea ce privește criteriile și subcriteriile evaluate.
Limitându-ne la fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal, modificările semnalate regăsindu-se, după caz și specific, și în celelalte fișe de evaluare, semnalăm următoarele:
1. introducerea la subcriteriul 1. c) și a tematicilor incluzive alături de cele inovative;
2. introducerea la subcriteriul 1. f) a etapelor locale în ceea ce privește calitatea de membru al comisiilor de evaluare/organizare a olimpiadelor/concursurilor de profil;
3. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 c.) cu 1 punct;
4. introducerea la criteriul 2 f.) și a activității din cadrul comisiilor de acordare a burselor;
5. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 h.) cu 1 punct;
6. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 i.) cu 1 punct;
7. introducerea unui subcriteriu la criteriul 2, respectiv 2 j.), relativ la participarea la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale, căruia îi sunt alocate 3 puncte;
8. introducerea la subcriteriul 3 b1.) a coordonării activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde”;
9. creșterea nivelului maximal al punctajului în cazul subcriteriilor 4 a2.) și 4 a3.), fără însă a se modifica punctajul maximal acordat pentru subcriteriul 4 a.);
10. eliminarea din subcriteriul 4 c.) a activității în cadrul comisiilor și consiliilor.
Ținând seama de întârzierea cu care a fost adoptat în acest an ordinul de ministru, calendarul concursului este unul destul de strâns:
1. 29-30 aprilie 2024: detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară, stabilirea numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal/domenii;
2. 8-10 mai 2024: aprobarea numărului de locuri, pe categorii de personal și discipline/domenii, în baza hotărârii comisiei paritare, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar;
3. 13-21 mai 2024: depunerea dosarelor de către candidați la secretariatul unității/instituției de învățământ;
4. 22-23 mai 2024: depunerea dosarelor de către unitățile de învățământ la secretariatul inspectoratului școlar;
5. 24 mai-12 iunie 2024: analiza dosarelor, evaluarea dosarelor, aprobarea listei punctajelor acordate;
6. 13-14 iunie 2024: depunerea contestațiilor și stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite;
7. 17 iunie-28 iunie 2024: soluționarea contestațiilor și validarea rezultatelor finale;
8. până la 4 iulie 2024: înaintarea listelor către Ministerul Educației;
9. până la 9 august 2024: emiterea ordinului de ministru.
Transmițând succes tuturor candidaților la concursul pentru obținerea gradației de merit din acest an, S.I.P. Județul Hunedoara se va implica, în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul observatorilor desemnați, în toate etapele ce urmează a se desfășura.
METODOLOGIA și GRAFICUL concursului sunt postate la rubrica JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ sau aici: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47.
Joi, 25 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Avizare listă posturi angajare pe perioadă nedeterminată
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cu posturile cu viabilitate de 4-5 ani, conform Anexei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Un titlu pe care istoria l-a reținut, cel care deschidea celebrul text prin care Zola „cutremura” Franța aflată în prag de secol XX, și care rămâne astăzi încă inspirator. Desigur, nici măcar nu îndrăznim să visăm la a deranja pe cât au făcut-o cuvintele sale, dar pare că adevărul continuă să aibă nevoie de acuzați...
Suntem, trebuie să o recunoaștem, la capătul unei perioade obositoare, greva generală abia suspendată având darul să solicite din partea multora dintre noi o implicare mult peste normele obișnuințelor de zi cu zi.
Totuși, am făcut-o! Deși, pe alocuri, lucrurile par să nu se oprească aici. Și nici măcar nu este vorba în primul rând despre rezultatele grevei generale și de concretizarea acestora.
Nu, nu vom insista asupra lor în rândurile de față, ci ceea ce ne preocupă aici este mult utilizatul, aproape terfelitul drept la opinie.
Cu alte cuvinte, cel în baza căruia atât în timpul grevei, dar mai ales acum, când ar fi trebuit să revenim la normalitate, sunt formulate o mulțime de acuzații, cu precădere la adresa liderilor de sindicat, a sindicatului în general.
Membri de sindicat, lideri de sindicat mai mari sau mai mici, nesindicaliști, inspectori, directori, mămici, avocați, politicieni și mulți alții, în proporții însemnate fără nicio legătură cu sindicatul, oricare ar fi acela, printre aceștia și cei din sistemul educațional, cu toții s-au ridicat în a perora tot felul de acuzații.
Fără să încercăm aici să „demontăm” nici măcar vreuna dintre acestea, vom afirma pe cât se poate de tranșant că dreptul la opinie nu înseamnă „hai să ne dăm cu părerea!”.
Dreptul la opinie nu anulează înțelegerea, competența sau valoarea, nu are legătură cu mioriticul „Gică contra”, dar mai ales nu anulează morala.
Este adevărat că în zilele pe care le trăim dimensiunea morală a ajuns să-și piardă încetul cu încetul contururile, ba chiar nu puțini sunt cei care cred că este o meteahnă, până într-acolo că lucrurile devin progresiv agasante, maligne de-a dreptul și încep să dea semne că devin apocaliptice...
În junglă, fiecare animal are „dreptatea” sa, dată de puterea sau șiretenia specifice, dar, după cum încearcă să ne învețe școala, în societate lucrurile stau cu totul altfel, dreptatea, mai ales în sensul de „a avea dreptate”, ține de cu totul alte aspecte. Inclusiv, între acestea, de respect și de demnitate, adică de noblețe în atitudini și comportament, autoritate morală, corectitudine și alte „bagatele” de acest gen.
Unele pe care totuși, le prețuim, într-atât că în „efervescența” acuzatorie a ultimelor zile am fi tentați să dăm glas acuzelor pe care le-ar putea clama pretutindeni organizația sindicală (evident, dacă aceasta nu ar fi a noastră, a tuturor).
Atunci ne-am putea gândi...
Să acuzăm pe toți cei care, deși nu au făcut o singură zi de grevă, sunt cei mai acerbi critici ai deciziei de încetare a grevei și a sindicatului?
Să acuzăm pe toți cei care ar fi făcut grevă până la capăt sau cu orice preț, deși nu pot numi în niciun fel respectivul capăt sau prețul suprem dispuși să-l plătească?
Să acuzăm pe toți cei are au devenit peste noapte specialiști în salarizare, chiar dacă de fiecare dată când sunt probleme cu aceasta locul unde se sună este cu precădere sindicatul?
Să acuzăm pe toți cei care se proclamă deținători ai „adevărului”, deși privit îndeaproape acesta se arată pescuit din marele ocean al minciunii și manipulării?
Să acuzăm pe toți cei care copleșesc cu întrebări, dar își astupă urechile ori de câte ori primesc răspunsuri?
Să acuzăm pe toți cei care își insultă colegii, oricare ar fi aceia, doar pentru că opinia le este alta decât cea proprie?
Să acuzăm pe toți cei care reclamă respect și corectitudine, dar fără să încerce ca prin actele și cuvintele lor să dovedească așa ceva?
Să acuzăm pe toți cei care, deși se doresc trăitori într-o democrație, calcă în picioare orice manifestare a acesteia?
Să acuzăm pe toți cei care după ce abia și-au recâștigat demnitatea se înghesuie să o piardă prin câteva click-uri și vorbe aruncate în vânt?
Să acuzăm pe toți cei care din spatele unui ecran strigă „trădare!”, dar fără să poată arăta cu degetul vreuna din hicleniile celor așezați în tagma perfizilor?...
Ne vom opri, chiar dacă am putea continua, pentru a ne pune totuși, nouă înșine, o întrebare: De ce ar fi sindicatul mai îndreptățit să acuze decât toți cei care, sinceri și responsabili, s-ar putea regăsi în postura de „acuzați”?
Răspunsul este unul deosebit de simplu: „probele”, garantat ne sunt la îndemână!
Dar nu vom da glas cu adevărat „acuzațiilor” de mai sus. Apreciem că este mult mai bine rămânem la acel „Uniți suntem puternici!”, redescoperit în această grevă de mulți dintre noi, uitând sau ignorând că el este cel care a făcut-o în cele din urmă posibilă, dar mai ales că aceste cuvinte sunt cele care sintetizează de câteva decenii rezistența și continuitatea mișcării sindicale.
Iar greva, în pofida aparentei înghesuieli de pe banca „acuzaților”, a reușit! Iar de aici mulțumirile noastre, adresate înainte de toate tuturor celorlalți.