Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!
Prin O ME nr. 4308/22.04.2024 a fost aprobată Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2024.
Actul normativ din acest an aduce modificări minore , atât din punct de vedere procedural, cât și în ceea ce privește criteriile și subcriteriile evaluate.
Limitându-ne la fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal, modificările semnalate regăsindu-se, după caz și specific, și în celelalte fișe de evaluare, semnalăm următoarele:
1. introducerea la subcriteriul 1. c) și a tematicilor incluzive alături de cele inovative;
2. introducerea la subcriteriul 1. f) a etapelor locale în ceea ce privește calitatea de membru al comisiilor de evaluare/organizare a olimpiadelor/concursurilor de profil;
3. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 c.) cu 1 punct;
4. introducerea la criteriul 2 f.) și a activității din cadrul comisiilor de acordare a burselor;
5. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 h.) cu 1 punct;
6. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 i.) cu 1 punct;
7. introducerea unui subcriteriu la criteriul 2, respectiv 2 j.), relativ la participarea la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale, căruia îi sunt alocate 3 puncte;
8. introducerea la subcriteriul 3 b1.) a coordonării activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde”;
9. creșterea nivelului maximal al punctajului în cazul subcriteriilor 4 a2.) și 4 a3.), fără însă a se modifica punctajul maximal acordat pentru subcriteriul 4 a.);
10. eliminarea din subcriteriul 4 c.) a activității în cadrul comisiilor și consiliilor.
Ținând seama de întârzierea cu care a fost adoptat în acest an ordinul de ministru, calendarul concursului este unul destul de strâns:
1. 29-30 aprilie 2024: detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară, stabilirea numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal/domenii;
2. 8-10 mai 2024: aprobarea numărului de locuri, pe categorii de personal și discipline/domenii, în baza hotărârii comisiei paritare, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar;
3. 13-21 mai 2024: depunerea dosarelor de către candidați la secretariatul unității/instituției de învățământ;
4. 22-23 mai 2024: depunerea dosarelor de către unitățile de învățământ la secretariatul inspectoratului școlar;
5. 24 mai-12 iunie 2024: analiza dosarelor, evaluarea dosarelor, aprobarea listei punctajelor acordate;
6. 13-14 iunie 2024: depunerea contestațiilor și stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite;
7. 17 iunie-28 iunie 2024: soluționarea contestațiilor și validarea rezultatelor finale;
8. până la 4 iulie 2024: înaintarea listelor către Ministerul Educației;
9. până la 9 august 2024: emiterea ordinului de ministru.
Transmițând succes tuturor candidaților la concursul pentru obținerea gradației de merit din acest an, S.I.P. Județul Hunedoara se va implica, în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul observatorilor desemnați, în toate etapele ce urmează a se desfășura.
METODOLOGIA și GRAFICUL concursului sunt postate la rubrica JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ sau aici: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47.
Joi, 25 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Avizare listă posturi angajare pe perioadă nedeterminată
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cu posturile cu viabilitate de 4-5 ani, conform Anexei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Pentru o corectă informare a membrilor de sindicat participanți la grevă, facem următoarele precizări:
Greva a fost declanșată în baza Referendum-ului desfășurat la finalul lunii aprilie – începutul lunii mai.
În urma numeroaselor runde de negociere purtate cu reprezentanții Guvernului și ai Ministerului Educației, situația este următoarea:
I. De la declanșarea grevei generale, în timpul negocierilor, Guvernul României a propus vouchere, devenite ulterior prime, acordate in 5 Iunie și 5 Octombrie, pentru personalul didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) al căror cuantum a crescut de la 2500 lei la 4000 lei, respectiv pentru personalul nedidactic (al căror cuantum a crescut de la 1000 lei la 1500 lei).
1. Deși federațiile sindicale au respins oferta Guvernului, în data de 1 Iunie a fost promovată O.U.G. nr. 53/2023, prin care s-au majorat salariile de bază gradația 0 ale personalului didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) cu 1000 lei brut lunar (ceea ce însemnau procente de majorare cuprinse între 17% și 25%, respectiv creșteri nete ce variau de la ~580 lei la ~950 lei lunar, în funcție de încadrare), iar pentru personalul nedidactic o creștere a salariului de bază 400 lei brut lunar pentru gradația 0 (ajungându-se la creșteri nete cuprinse între ~230 și ~280 lei lunar; această creștere se adăuga procentului de 9% de care o parte dintre salariații personal nedidactic a beneficiat în baza O.U.G. nr. 45/2023, prin care s-au acordat salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022).
În Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 53/2023 se preciza că: „Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pe o perioadă de 3 ani, după cum urmează: 1. 40% în primul an; 2. 30% în al doilea an; 3. 30% în al treilea an.”
De asemenea, Guvernul a aprobat Declaraţia privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul naţional de învăţământ şi stabilirea unor principii generale în vederea îmbunătăţirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din sistemul naţional de învăţământ şi valorizarea carierei didactice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 502/08.06.2023, document de asemenea considerat insuficient de partea sindicală.
2. În continuare, revendicările membrilor de sindicat au fost de a se acorda majorări salariale suplimentare și de a se cuprinde în textul actului normativ prevederile referitoare la instituirea principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie și la acordarea primei tranșe de majorare salarială, de cel puțin 45%, din creșterea prevăzută de noua lege a salarizării, de la 01.01.2024.
În data de 10 iunie 2023, oferta Guvernului a fost suplimentată în sensul intenției de promovare a două ordonanțe de urgență privind:
a) - majorarea salariilor de bază gradația 0 ale personalului didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) cu 1.300 lei brut lunar în loc de 1.000 lei (ceea ce înseamnă procente de majorare cuprinse între 21% și 32%, creșterea medie fiind de 25%, respectiv creșteri nete ce variază de la ~760 lei la ~1420 lei lunar, în funcție de încadrare și majorările salariale cuvenite), iar pentru personalul nedidactic aceeași creștere a salariului de bază cu 400 lei brut lunar pentru gradația 0 (ajungându-se la creșteri nete cuprinse între ~230 și ~280 lei lunar; această creștere se adaugă procentului de 9% de care o parte dintre salariații personal nedidactic beneficiază în baza O.U.G. nr. 45/2023, prin care s-au acordat salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022); principiile mai sus enunțate se regăseau în textul ordonanței de urgență, în preambulul acesteia (nu în Nota de fundamentare), cu mențiunea că tranșa de majorare de la 01.01.2024 urma să fie de 50% din creșterea prevăzută de noua lege a salarizării;
b) - acordarea unei prime de carieră didactică, pentru personalul didactic (inclusiv personalul didactic auxiliar), în cuantum de 1.500 lei net atât în luna octombrie 2023 – pentru a fi utilizată în anul școlar 2023/2024, cât și pentru următorii ani școlari, respectiv în până în anul școlar 2026/2027;
- de asemenea, pentru personalul nedidactic, acordarea unei prime de carieră profesională în limita unui plafon anual de 500 lei/an școlar; pentru aceeași perioadă.
Membrilor de sindicat li s-au adus la cunoștință cele de mai sus prin intermediul organizațiilor sindicale afiliate.
Răspunsul federațiilor sindicale dat Guvernului în dimineața zilei de 11 iunie 2023 a fost că oferta se respinge atâta timp cât cele două principii nu se regăsesc în textul unui articol din cuprinsul unui act cu caracter normativ.
3. În urma discuțiilor purtate în dimineața zilei de 12 iunie 2023 cu reprezentanții Guvernului, Colegiile Liderilor F.S.L.I. și F.S.E. „SPIRU HARET” au hotărât în ședințele de astăzi, 12.06.2023, suspendarea grevei generale condiționată de instituirea în ordonanța de urgență a celor două principii mai sus detaliate.
Față de răspunsul federațiilor sindicale, Guvernul a acceptat și această solicitare, iar în ședința de Guvern de astăzi, 12 iunie 2023, au fost aprobate cele 2 ordonanțe de urgență, respectiv:
1) Cea privind primele de carieră didactică și de carieră profesională, în cuantumurile mai sus detaliate (încă nepublicată în Monitorul Oficial la momentul întocmirii prezentei informări);
2) Cea privind majorarea salariilor de bază gradația 0 ale personalului didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) cu 1.300 lei brut lunar, iar pentru personalul nedidactic creșterea salariului de bază de 400 lei brut lunar pentru gradația 0 + articol nou în care se reglementează expres că:
Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari – art. III alin. (2)
Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024 – art. III alin. (3)
În aceste condiții, Guvernul a dat curs și acestei solicitări a părții sindicale.
Actul în cauză a devenit Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514/2023.
Precizăm totodată că, în situația în care nu obțineam astăzi adoptarea ordonanțelor de urgență în cauză, în contextul demisiei Primului ministru, Guvernul interimar nu ar mai fi putut, potrivit legislației, să adopte acte normative cu valoare de lege (ordonanțe/ordonanțe de urgență).
4. Având în vedere discuțiile de pe rețelele de socializare referitoare la „renunțarea la revendicarea privind indexarea anuală a salariilor cu rata inflației”, se impun următoarele precizări:
1) federațiile sindicale au susținut această revendicare, în timpul rundelor de negocieri avute de la momentul declanșării grevei, însă Guvernul a respins solicitarea noastră motivând că nu se poate acorda indexarea salariilor cu inflația doar pentru personalul din învățământ;
2) majorările salariale acordate prin O.U.G. nr. 57/2023 acoperă rata inflației (de cca 14%) procentul de creștere instituit fiind, în medie, 25%, astfel încât nu se poate afirma că federațiile sindicale care au declanșat conflictul colectiv de muncă și greva la nivel de sector de negociere colectivă au renunțat la această revendicare.
II. În ceea ce privește Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar, în plus față de ce am avut în contractul anterior, părțile au convenit asupra unor drepturi suplimentare, pe care le-am detaliat în Informarea comună a F.S.LI și F.S.E. „SPIRU HARET” nr. 339/509/07.06.2023. La acest moment, negocierile pe contractul colectiv sunt suspendate și urmează a fi reluate în perioada imediat următoare, o serie dintre propunerile federațiilor sindicale fiind rămase în divergență.
III. Referitor la procedura de urmat în situația suspendării grevei, vă rugăm să aveți în vedere faptul că Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, prevede doar că: „Pe perioada negocierilor, organizatorii grevei pot conveni cu angajatorul suspendarea temporară a grevei. Dacă negocierile eşuează, greva va fi reluată, fără a mai fi necesară parcurgerea etapelor procedurale preliminare prevăzute de lege.” – art. 162 alin. (3).
Obligația de notificare a angajatorului de către salariatul grevist există numai în situația retragerii din grevă.
În aceste condiții, având în vedere Comunicatul emis astăzi de F.S.L.I. și F.S.E. „SPIRU HARET” – prin care se anunță suspendarea grevei generale, precum și declarațiile doamnei Ligia Deca, ministrul educației, privitoare la faptul că de mâine (13.06.2023) se reiau cursurile în toate unitățile de învățământ, nu este nevoie ca salariații aflați în grevă să depună o cerere pentru suspendarea din grevă; este suficient să se prezinte la locul de muncă și să își desfășoare activitatea în mod normal, consemnând ca atare în condica de prezență.