Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!
Prin O ME nr. 4308/22.04.2024 a fost aprobată Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2024.
Actul normativ din acest an aduce modificări minore , atât din punct de vedere procedural, cât și în ceea ce privește criteriile și subcriteriile evaluate.
Limitându-ne la fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal, modificările semnalate regăsindu-se, după caz și specific, și în celelalte fișe de evaluare, semnalăm următoarele:
1. introducerea la subcriteriul 1. c) și a tematicilor incluzive alături de cele inovative;
2. introducerea la subcriteriul 1. f) a etapelor locale în ceea ce privește calitatea de membru al comisiilor de evaluare/organizare a olimpiadelor/concursurilor de profil;
3. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 c.) cu 1 punct;
4. introducerea la criteriul 2 f.) și a activității din cadrul comisiilor de acordare a burselor;
5. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 h.) cu 1 punct;
6. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 i.) cu 1 punct;
7. introducerea unui subcriteriu la criteriul 2, respectiv 2 j.), relativ la participarea la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale, căruia îi sunt alocate 3 puncte;
8. introducerea la subcriteriul 3 b1.) a coordonării activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde”;
9. creșterea nivelului maximal al punctajului în cazul subcriteriilor 4 a2.) și 4 a3.), fără însă a se modifica punctajul maximal acordat pentru subcriteriul 4 a.);
10. eliminarea din subcriteriul 4 c.) a activității în cadrul comisiilor și consiliilor.
Ținând seama de întârzierea cu care a fost adoptat în acest an ordinul de ministru, calendarul concursului este unul destul de strâns:
1. 29-30 aprilie 2024: detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară, stabilirea numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal/domenii;
2. 8-10 mai 2024: aprobarea numărului de locuri, pe categorii de personal și discipline/domenii, în baza hotărârii comisiei paritare, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar;
3. 13-21 mai 2024: depunerea dosarelor de către candidați la secretariatul unității/instituției de învățământ;
4. 22-23 mai 2024: depunerea dosarelor de către unitățile de învățământ la secretariatul inspectoratului școlar;
5. 24 mai-12 iunie 2024: analiza dosarelor, evaluarea dosarelor, aprobarea listei punctajelor acordate;
6. 13-14 iunie 2024: depunerea contestațiilor și stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite;
7. 17 iunie-28 iunie 2024: soluționarea contestațiilor și validarea rezultatelor finale;
8. până la 4 iulie 2024: înaintarea listelor către Ministerul Educației;
9. până la 9 august 2024: emiterea ordinului de ministru.
Transmițând succes tuturor candidaților la concursul pentru obținerea gradației de merit din acest an, S.I.P. Județul Hunedoara se va implica, în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul observatorilor desemnați, în toate etapele ce urmează a se desfășura.
METODOLOGIA și GRAFICUL concursului sunt postate la rubrica JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ – GRADAȚIA DE MERIT sau aici: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2024.
FIȘELE DE EVALUARE și NUMĂRUL DE LOCURI acordate pentru toate categoriile de personal vor fi postate miercuri, 8 mai, la același topic: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2024.
Joi, 25 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Avizare listă posturi angajare pe perioadă nedeterminată
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cu posturile cu viabilitate de 4-5 ani, conform Anexei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Înainte chiar să vă dumiriți asupra a ceea ce vă propune în conținutul său acest articol, v-ați întrebat probabil ce înseamnă „țiți”? Dacă vom preciza că acest cuvânt este luat din vocabularul unui băiețel care nu a împlinit încă doi ani și pentru care încă laptele matern este de departe alimentul preferat, ați înțeles tot ceea ce trebuia să înțelegeți.
În regulă, veți spune, dar care ar fi legătura? Simplă, în ce ne privește. Astfel, recent a fost reactivată, în mass-media mai întâi, că în prezent politica educațională se realizează primordial la televizor, inițiativa transferării întregului patrimoniu și a întregului personal ale unităților de învățământ pentru activități extrașcolare (palatele și cluburile copiilor) la autoritățile administrației publice locale. Spunem „a fost reluată” fiindcă ea nu este nouă, fiind vehiculată inițial în mai tristele guvernări ce au însoțit și „ne-au îngropat” în criza din 2008. Desigur, la momentul actual este la fel de adevărat că au fost „reșapați” mulți dintre politicienii acelor vremuri (fără a uita de „dependințele” acestora), dar cu precădere au fost revopsite și prezentate ca noi-nouțe ideile (cu toată „târla” lor de interese).
Extraordinarul adevăr de la care s-a redeclanșat povestea a fost acela că „s-a dovedit că ministerul nu poate gestiona eficient aceste entități pe întreg teritoriul”, în așa mod că, exemplul concret, Baza sportivă „Cireșarii” a trebuit igienizată și curățată de factori externi (recte ministrul și cei de pe la universitatea păstorită, actual de la distanță). Scurt spus, o variație pe vechiul refren al „statului prost administrator”.
Trecând peste lipsa de logică a argumentării domnului ministru, n-am aflat nimic despre motive și cauze, fiindcă evident spusele sale sunt doar un mod retoric de evitare a problemei. Nu de alta, dar dacă incompetența ministerului este cu adevărat cauza, n-am înțelege de ce mai este ministru sau de ce mai există minister al educației? (Basmul cu greaua moștenire nu prea funcționează aici, fiindcă cu cât ne întoarcem mai mult în timp, cu atât am descoperi că lucrurile mergeau ceva mai bine.)
În realitate motivația este mult prea simplă pentru ca politicienii și guvernanții noștri să o ia în calcul: lipsa finanțării, iar de aici a personalului și a dotărilor. Asemănător cu ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în întreg sistemul educațional.
Dar nu, nu putem aduce în discuție banii fiindcă în momentul acela ai cam încheiat orice discuție. Vom lăsa adevărata cauză a celor mai multe dintre neajunsurile educației românești în urmă și ne vom concentra pe „soluții”, respectiv una singură: transferul către administrația publică locală...
Și gata! Cu asta am scăpat de problemă, bașca de patrimoniu, de personal și mai ales de multe dureri de cap (plus „fericirile” unuia și altuia dintre prieteni). Chiar așa? Ținând seama că până în prezent procesul de descentralizare în sistemul educațional românesc nu a oferit niciun rezultat pozitiv, în situația în care cedarea devine efectivă, se poate trece deja la organizarea prohodului. Iar în ce ne privește, exemplele nu ne lipsesc. Iar cele mai strigătoare la cer, fiindcă acolo faptele s-au consumat și răsconsumat, sunt creșele și taberele școlare.
Primul dintre aceste jafuri pe seama sistemului educațional, cel care a privit creșele, a fost uitat de mult. Cine își mai amintește că inițial acestea au fost ale învățământului, într-un număr mare și funcționale? Au fost cedate la un alt moment administrațiilor locale, care s-a întrecut pe sine în desființări și valorificări de patrimoniu, până nu a mai rămas aproape nimic. Au venit după aceea ceva bani europeni și sporadic au mai fost înființate, pe ici pe colo, de la zero și crescute cu „mare grijă” (ca debușee pentru pcr-ul nemuritor). Cu alte cuvinte, un eșec crunt, care acum se dorește remediat și va fi, chiar în pofida subfinanțării caracteristice sistemului educațional. Probabil, la un alt moment, educația le va returna administrațiilor locale, pentru a reface „oportunitățile” locale.
Un alt jaf, la fel de mare, a fost cel al taberelor școlare, și ele transferate din grija educației, până acolo că în scurt timp au fost șterse din existență (este drept, unele „reanimate” ca extraordinare inițiative private și astfel argumente pentru demolarea în continuare a sistemului public). Iar lista ar putea continua, fie că ne gândim la transportul școlar, menit să mascheze masivele desființări de școli (mergând până la „hazliile” situații, nu puține, în care școala abia ieșită din reabilitare s-a închis, devenind astfel o extraordinară generatoare de venituri).
De fapt, fiecare dintre aceste „inițiative” întru propășirea educației a avut drept scop, tiparul este evident, pe de o parte, eliminarea unor cheltuieli bugetare directe, oricum insuficiente, dar pe de altă parte, transferuri consistente de patrimoniu și de finanțare „oamenilor de bine”. Iar procesul continuă, ba chiar se perfecționează, mergând și mai adânc. Probabil ne gândim la un același lucru: recenta bulversare a structurii anului școlar (oricum decisă de mulți ani mai curând în funcție de nevoile celor din turism, iar nu pe considerente educaționale) și „evacuarea” evaluărilor sumative din școală, până acolo că profesorul rămâne un fel de supraveghetor-organizator (prost plătit), „treaba” (în toate sensurile) făcând-o alții.
Ce-am avut și ce-am pierdut? Puțin câte puțin, educația. Că de bani și de interes din partea decidenților oricum nu a avut parte. Iar povestea, ținând seama de „pastilele” ministeriale zilnice, dar și de „soluțiile” găsite peste noapte de cine trebuie, pare să devină una fără de sfârșit, multe alte ghiulele fiind pregătite pentru a fi trase-n tunurile celor care „ne” vor tot binele din lume.