Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!
Prin O ME nr. 4308/22.04.2024 a fost aprobată Metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2024.
Actul normativ din acest an aduce modificări minore , atât din punct de vedere procedural, cât și în ceea ce privește criteriile și subcriteriile evaluate.
Limitându-ne la fișa sintetică de (auto)evaluare pentru cadrele didactice din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal, modificările semnalate regăsindu-se, după caz și specific, și în celelalte fișe de evaluare, semnalăm următoarele:
1. introducerea la subcriteriul 1. c) și a tematicilor incluzive alături de cele inovative;
2. introducerea la subcriteriul 1. f) a etapelor locale în ceea ce privește calitatea de membru al comisiilor de evaluare/organizare a olimpiadelor/concursurilor de profil;
3. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 c.) cu 1 punct;
4. introducerea la criteriul 2 f.) și a activității din cadrul comisiilor de acordare a burselor;
5. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 h.) cu 1 punct;
6. diminuarea punctajului acordat subcriteriului 2 i.) cu 1 punct;
7. introducerea unui subcriteriu la criteriul 2, respectiv 2 j.), relativ la participarea la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale, căruia îi sunt alocate 3 puncte;
8. introducerea la subcriteriul 3 b1.) a coordonării activităților din cadrul Programului „Săptămâna verde”;
9. creșterea nivelului maximal al punctajului în cazul subcriteriilor 4 a2.) și 4 a3.), fără însă a se modifica punctajul maximal acordat pentru subcriteriul 4 a.);
10. eliminarea din subcriteriul 4 c.) a activității în cadrul comisiilor și consiliilor.
Ținând seama de întârzierea cu care a fost adoptat în acest an ordinul de ministru, calendarul concursului este unul destul de strâns:
1. 29-30 aprilie 2024: detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară, stabilirea numărului gradațiilor de merit și a punctajului minim pe categorii de personal/domenii;
2. 8-10 mai 2024: aprobarea numărului de locuri, pe categorii de personal și discipline/domenii, în baza hotărârii comisiei paritare, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar;
3. 13-21 mai 2024: depunerea dosarelor de către candidați la secretariatul unității/instituției de învățământ;
4. 22-23 mai 2024: depunerea dosarelor de către unitățile de învățământ la secretariatul inspectoratului școlar;
5. 24 mai-12 iunie 2024: analiza dosarelor, evaluarea dosarelor, aprobarea listei punctajelor acordate;
6. 13-14 iunie 2024: depunerea contestațiilor și stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite;
7. 17 iunie-28 iunie 2024: soluționarea contestațiilor și validarea rezultatelor finale;
8. până la 4 iulie 2024: înaintarea listelor către Ministerul Educației;
9. până la 9 august 2024: emiterea ordinului de ministru.
Transmițând succes tuturor candidaților la concursul pentru obținerea gradației de merit din acest an, S.I.P. Județul Hunedoara se va implica, în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul observatorilor desemnați, în toate etapele ce urmează a se desfășura.
METODOLOGIA și GRAFICUL concursului sunt postate la rubrica JURIDIC – LEGISLAȚIE – RAPORTURI DE MUNCĂ sau aici: https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47.
Joi, 25 aprilie a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Avizare listă posturi angajare pe perioadă nedeterminată
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă lista cu posturile cu viabilitate de 4-5 ani, conform Anexei.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
Descriind sintetic modul în care se învăța meserie la „fabrica de popi de la Fălticeni”, cuvintele lui Creangă, în brambureala politico-socială în care rătăcim, par mai actuale ca niciodată, până într-acolo că viața de fiecare zi, una care pare să fi abandonat de mult în derularea sa orice logică, nu face decât să le confirme aproape la fiecare pas.
Credeți că exagerăm? Pare la o primă vedere, dar vă garantăm că fără umbră de îndoială „ne-am prins urechile” în încercările noastre de a înțelege de ce se întâmplă ceea ce se întâmplă, de a înțelege cum nici una dintre problemele cu care se confruntă educația nu își găsește rezolvarea, deși ele sunt cunoscute și arhicunoscute de toată lumea.
Dar să ne explicăm...
După cum bine cunoașteți, începutul acestui an nu a fost prea darnic cu salariații din educație (și nu numai), chiar dacă promisiunile au fost și sunt multe, ba chiar tot stă pe țeavă și o nouă lege a educației menită, cel puțin declarativ, să reașeze lucrurile pe o traiectorie cât se poate de bună. Situația totuși tulbure în care ne bălăcim, foarte departe de „piscinele” prin care par să se scalde guvernanții (de la cei mai mari și până la mai mărunții din teritoriu), a determinat sindicaliștii din educație să încerce să intervină pe cât se poate în procesul de elaborare al noilor legi ale educației, „cârpind” ceea ce se poate cârpi înainte ca găurile să se tot lărgească, pe de o parte, pe de altă parte fiind demarate o serie de acțiuni de protest prin care să se sublinieze că veniturile din educație abia de-ți permit să trăiești de azi pe mâine.
Toate bune, veți spune, până la urmă aceasta fiind menirea organizațiilor sindicale: să tragă de mânecă atunci când „vorbitorul” pare să fie pe lângă subiect. Și am tot tras și tragem...
Dar știți toate acestea. De altfel, scopul acestui articol nu este să vă reamintească astfel de lucruri, ci doar să vă povestim despre perplexitatea care ne-a reamintit cuvintele lui Creangă.
Mai precis? Dezbateri, ședințe, comisii, comitete, pichete, marșuri, negocieri... sunt activitățile derulate în acest început de an, numeroase, în toate acestea întâlnindu-ne cu diferiți ocupanți de funcții în care nu poți ajunge decât pe scara „politichiei”. Iar în toate, mai devreme sau mai târziu, ne-am trezit cam într-o aceeași situație, și anume că cei care fac legile, cei care decid, cei care, în cele din urmă, prin ceea ce fac, ignoră problemele, ba chiar le creează sau le amplifică, ne-au chestionat „cu profundă mânie proletară” într-o privință la care nici nu vă duce gândul: de ce sindicatele nu rezolvă...? Ce anume? Problemele din educație, creșterea salariilor, respectarea legii, reducerea vârstei de pensionare și cam tot ce vă mai poate trece prin cap.
Adică, mai pe șleau, cel îndreptățit și abilitat să rezolve astfel de lucruri (fiecare pe „moșia” lui, ori de cine este vorba: deputați, senatori, prefecți, inspectori școlari generali etc.) ne cere nouă, sindicaliști pârliți, să rezolvăm ceea ce stă în puterea sa să rezolve, dar nu o face. Cu alte cuvinte, pe când ne plângem de ignorarea/nerespectarea legii răspunsul primit este „nu ne asumăm așa ceva” (adică respectarea legii), dar „voi sindicatele ce faceți să se respecte legea”; pe când strigăm că proiectele de legi sunt pline de inutilități care nu rezolvă mai nimic, ba chiar vor genera noi și noi probleme, suntem întrebați de ce sindicatele nu intervin pentru modificarea acelor aspecte de chiar cei care fac legea; pe când arătăm că salariile din educație sunt pe atât de mici că ar trebui să ne mutăm prin cine știe ce țară de mâna a șaptea suntem nevoiți să liniștim „hohotele de plâns” cu privire la propriile salarii chiar ale celor care au puterea să le crească; pe când arătăm cu degetul politizarea tot mai adânc implementată în educație, suntem criticați de chiar oamenii politici că nu ne opunem acesteia; pe când ne lamentăm că nu mai avem niciun instrument prin care să ținem sub ascultare elevii, darămite ca aceștia să mai învețe câte ceva, ni se reproșează că nu reușim să-i ținem sub ascultare și să-i facem să învețe de chiar cei care după aceea ne dau în cap cu drepturile și statutul elevului, copilului, omului, universului...
Iar exemplele ar putea continua. Dar credem că ați înțeles ceea ce era de înțeles, mai ales că titlul nostru, cuvintele lui Creangă ar fi stat deosebit de bine în gura unuia dintre cele mai celebre personaje literare, și anume Don Quijote de La Mancha.