Dicționarele precizează în legătură cu acest termen că se enunță despre ceea ce are calitatea de a fi relevant, despre ceea ce iese în evidență, are însemnătate, o semnificație deosebită. Lăsând de o parte însă simpla semnificație de dicționar și apropiindu-ne de uzul său cotidian, vom constata destul de repede că a rosti cuvântul, mai ales pus în legătură cu sindicatul, fiindcă evident, în acest context, despre o astfel de abordare este vorba, va stârni imediat ba fiori (de dispreț?), ba furori (de adeziune?). Probabil că personalizarea este inevitabilă, deși extremele, lupta cu îndârjire întru condamnare, respectiv eroismul întru apărare, contestatari care aruncă cu ouă clocite, respectiv depuneri pioase de ofrande, nu prea par să-și găsească locul în normalitate.
Greu, dacă nu imposibil, să pui capăt disputelor stârnite mai ales când taberele cumva ajunse în vecinătate se cațără pe metereze, încredințați cu toții fie că poți muri din prea multă relevanță, fie că te poți asfixia în absența sa.
Indiferent despre care dintre tabere este vorba, ignoranța, voită sau nu, este însă aceeași: măsura în care nu este vorba despre cineva anume, eu sau tu sau el, o persoană, ci de grup, cel în care avem anumite roluri asumate iar prin prisma acestora interacționăm, în așa mod că se pot recunoaște cele fără de care ceva sau altceva, important pentru cea mai mare parte dintre membrii grupului, dacă nu pentru toți, nu s-ar fi realizat, nu ar fi existat.
Asta înseamnă însă că relevanța are nevoie de considerație, adică acceptare, evaluare obiectivă și recunoaștere. În absența acestora nu rămâne decât lupta din tranșee.
Acceptarea și recunoașterea țin destul de mult de cum suntem fiecare dintre noi, deși chiar și aici se pot gândi poziții rezonabile, adică poziții și judecăți raționale, cumpătate, dispuse la echidistanță, așa încât, mai ales atunci când ne raportăm la organizații și nu la un om anume, ceea ce rămâne la îndemână pentru a judeca pe cât se poate de bine relevanța este doar evaluarea obiectivă.
Ajungând însă aici, cel puțin prin prisma a ceea ce dorim să subliniem în articolul de față, lucrurile s-au simplificat brusc deosebit de mult în a aprecia relevanța, după cum probabil bine ați ghicit deja, organizațiilor sindicale.
Iar pentru a face acest lucru, ținând seama de faptul că una dintre solicitările curente este aceea de a verifica corectitudinea salarizării și încercând să rămânem la o perspectivă comună, adică una care nu ține seama de „umorile” personale, ne-am oprit asupra ultimei solicitări de acest gen.
Ce am constatat?
O diferență consistentă în ceea ce privește salariul de bază în mai puțin de un an de zile (mai exact, fiind vorba despre un profesor cu gradul I și o vechime de peste 25 de ani, o trecere de la 6872 lei la 9623 lei, cu perspectiva ca din iunie salariul să ajungă 10232), cu creșteri corespunzătoare ale sumelor cuvenite pentru, după caz, gradația de merit, dirigenție, predarea simultană, învățământ special sau control financiar preventiv.
Ne amintim: creșterile salariale au fost obținute numai datorită protestelor organizate de sindicate anul trecut, iar plata drepturilor amintite mai sus în raport cu salariul de bază aflat în plată, doar prin procesele derulate tot de sindicate și modificarea ulterioară a legislației la inițiativa acestora.
Educația este de altfel singurul domeniu în care astfel de drepturi sunt calculate în acest mod, în toate celelalte domenii ele fiind înghețate din 2018, cazul și în ceea ce ne privește, de exemplu, cu sporul de suprasolicitare.
Creșteri proporționale, desigur, și în ceea ce privește plata cu ora, totodată în ceea ce privește indemnizația de concediu, aceasta reflectând diferențele înregistrate, inclusiv prin includerea indemnizației de hrană în determinarea sa, rezultat tot al acțiunii sindicale care a reușit să impună modificarea legislației.
Iar aici ne-am reamintit că suntem la început de aprilie, chiar trecuți de „mai zglobiul întâi aprilie”, iar odată cu salariile din această lună vom primi și diferențele salariale rezultate din diferitele procese, în primul rând cele legate de drepturile cuvenite trecerii într-o altă tranșă de vechime (la vremea sa problemă împinsă și aceasta până la modificarea legislației) și cele privind drepturile salariale mai sus amintite. Sume care au început să devină „frumoase” ținând seama de cuantumul tranșelor aferente, viitorul urmând să adauge aici și drepturile cuvenite din recalcularea indemnizațiilor de concediu.
Sunt și „pierderi” (deși, din punct de vedere strict logic, nu prea ai cum să pierzi ceea ce nu ți se cuvine prin prisma legii): indemnizația de hrană și voucherele de vacanță de către colegii care au depășit nivelul de 8000 lei net la funcția de bază (excepție valabilă doar pentru învățământ, în toate celelalte domenii fiind luate în calcul toate veniturile, modificarea legislativă fiind tot rezultatul acțiunii sindicale), deși, chiar admițând „pierderea”, dacă am pune cifrele în calcul, am vedea că plusul rezultat este covârșitor în raport cu minusul suportat... Chiar adăugând la „pierdere”, după cum se mai obiectează, și creșterea corespunzătoare a cotizațiilor sindicale datorită succeselor de mai sus.
Am putea continua cu aspecte care nu sunt la fel de ușor cuantificabile, dar atunci credem că am cădea chiar în unul dintre „păcatele” de mai sus. Considerând însă fie doar și acestea apreciem că este facil de stabilit relevanța organizațiilor sindicale. Și nu pentru mine sau pentru tine, ci pentru noi toți.
În încheiere ar mai fi totuși de subliniat ceva: a recunoaște relevanța organizațiilor sindicale înseamnă a recunoaște relevanța fiecăruia dintre noi. Neexistând un personaj Sindicatul, deși mai toată lumea se raportează la organizația sindicală ca și cum acesta ar exista la propriu și i se pot pune în cârcă toate cele (avem aici un proces de personificare), sindicatul, indiferent cum apreciem această afirmație, este fiecare dintre noi, așa încât atât reușitele, cât și eșecurile, sunt ale noastre ale tuturor.
Cât despre ceilalți, cei adânciți în tranșee, „luptă sprâncenată”!
În ședința Consiliului de administrație al I.S.J. Hunedoara din data de 8 mai 2024, în conformitate cu hotărârea Comisiei paritare de la nivelul I.S.J. Hunedoara nr. 2/2024, au fost aprobate numărul gradațiilor de merit pentru fiecare categorie de personal și fișele de autoevaluare/evaluare specifice.
Fișele și legislația aferentă sunt disponibile în cadrul rubricii Juridic/Legislație/Raporturi de muncă/Gradația de merit/2024 (https://nou.siphd.ro/?a=2433&q=3&r=47&e=2024).
Calendarul concursului pentru acordarea gradației de merit este următorul:
1. 13-21 mai 2024: depunerea dosarelor de către candidați la secretariatul unității/instituției de învățământ;
2. 22-23 mai 2024: depunerea dosarelor de către unitățile de învățământ la secretariatul inspectoratului școlar;
3. 24 mai-12 iunie 2024: analiza dosarelor, evaluarea dosarelor, aprobarea listei punctajelor acordate;
4. 13-14 iunie 2024: depunerea contestațiilor și stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite;
5. 17 iunie-28 iunie 2024: soluționarea contestațiilor și validarea rezultatelor finale;
6. până la 4 iulie 2024: înaintarea listelor către Ministerul Educației;
7. până la 9 august 2024: emiterea ordinului de ministru.
Transmițând succes tuturor candidaților la concursul pentru obținerea gradației de merit din acest an, S.I.P. Județul Hunedoara va continua să se implice, în conformitate cu prevederile legale, prin intermediul observatorilor desemnați, în toate etapele ce urmează a se desfășura.
Luni, 13 mai a.c., a avut loc ședința de lucru a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.
Pe ordinea de zi au fost înscrise următoarele probleme:
I. Solicitări de la unități de învățământ
II. Diverse
În cadrul ședinței au fost luate următoarele hotărâri:
I. Se aprobă solicitările unităților de învățământ, conform Anexei 1.
II. Diverse:
1. Se aprobă erata la fișa cadru de evaluare a gradației de merit, pct 4b – 2 puncte în loc de 3 puncte.
2. Se aprobă modificarea graficului de inspecție, referitor la inspecța tematică resurse umane.
3. Se acordă aviz pentru eliberarea duplicatelor actelor de studii:
a) Liceul Industrial nr. 1 Hunedoara;
b) Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara.
Anexele la care se face referire în articol sunt postate la rubrica ISJ HUNEDOARA–CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.
În principiu, lăsându-i de-o parte pe cei care, din varii motive nu o (mai) posedă, fiecare om, măcar dimineața, cel puțin ca o dovadă de bună creștere, se pieptănă, aranjându-și podoaba capilară. Desigur, în măsura în care cine știe ce probleme ardente nu îi scoate din minte acest lucru, caz în care se va avânta în vâltoarea noii zile ceva mai ciufulit. Și poate, dacă i se va oferi un moment de zăbavă, cu instrumentul potrivit, se va îngriji și de această problemă. Mai grav ar fi ca ordinea lucrurilor să se inverseze, de unde și vorba românească, nu prea politically correct, în care se amestecă și o babă, țara și ardenta situație a acesteia.
Lucruri de înțeles, la nivel individual. Dar ce ne facem atunci când nu mai este vorba despre unul dintre noi, ci pieptenele mânuit de zor este al țării, mânuit acesta, zor nevoie mare, de vajnicii noștri reprezentanți?
După ce ne trec prin minte tot felul de „vorbe de duh”, care de care mai spumoasă, încercăm să înțelegem, totuși, despre ce este vorba. Că poate, în nevolnicia minții noastre, n-am priceput noi prea multe, iar ardentele probleme se află în cu totul altă parte...
De exemplu, în organizarea și desfășurarea cu orice preț a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, cea care pare să fi acaparat în ultima vreme podiumul problemelor majore ale sistemului educațional.
Nu negăm, de aici de jos s-ar putea să ne lipsească „omnipotenta” viziune conferită de calitatea de politician, mai ales în măsura în care ai reușit să te cațări ceva mai sus pe scara socială. În nemernicia ignoranței noastre în această privință nu ne rămâne atunci decât să încercăm să ne acoperim astfel de lipsuri, așa că trebuie să încercăm să vedem ce spun specialiștii.
Căutăm, căutăm... și descoperim un proiect de ordonanță de urgență în care, pe lângă bacalaureatul de care și-a mai amintit totuși cineva, se preconiza modificarea „monumentalei” legi a educației din 2011, în sensul desființării acelui corp de experți în managementul educațional, din care, cel puțin la modul legal, trebuia să faci parte pentru a aspira să devii un diriguitor de școală. Tot la fel de repede am descoperit însă că o astfel de modificare nu a fost pe placul celui ce stă în fruntea mesei românești. Așa că nu s-a întâmplat...
Dar problema s-a dovedit problemă cu adevărat, fiindcă la doar câteva zile s-a născut un nou proiect, unul, ne-am gândit repede, se întâlnește capra cu varza, într-o încercare de împăcare destul de puțin probabilă. Deschiși la minte, am decis să nu rămânem la o astfel de prejudecată, așa încât ne-am avântat pe tărâmul motivațiilor și argumentelor, adică, al notei de fundamentare pentru noul proiect de act normativ. Citim:
„Analizând într-un mod obiectiv nevoile sistemului național de învățământ, din perspectiva asigurării unui management de calitate, s-a ajuns la concluzia că se impune o lărgire a bazei de selecție a personalului apt să se înscrie la concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât să se realizeze o selecție mai riguroasă a resursei umane și să se realizeze o reevaluare a criteriilor de performanță în actul de management educațional.”
Ups! Cel „unu” neuron despre care, modești, afirmăm că îl avem în dotare, a avut tendința de a se înnoda. Ceea ce ar fi fost catastrofal! Dar cum altfel dacă te gândești (!?) că lărgirea „bazei de selecție” presupune ca pe lângă membrii acelui corp de experți să poată participa la „concurs” (ghilimelele sunt așa, ca să fie clară atmosfera) și cei care nu au calitatea de experți? Naivi, crezusem că i se făcuse cuiva milă de tonele de hârtie consumată, de banii cheltuiți sau măcar de timpul celor care au încercat să întrunească cerințele pentru a deveni membri ai corpului în una dintre cele aproape duzini (probabil exagerăm puțin aici, dar na, oameni suntem) de sesiuni de selecție pentru acesta. Dar nu, de fapt selecția devine mai riguroasă atunci când o faci nu dintre cei selectați deja la un alt nivel, ci doar în măsura selectezi dintr-o „grămadă” de selectați și neselectați.
Cum logicii i s-a făcut milă de noi și nu ne-a trăsnit, ne-am oxigenat spre 99% și am purces mai departe pe meandrele înțelegerii. Așa că am citit câteva rânduri mai departe că „managerul trebuie să fie capabil să definească profilul cerut pentru viitoarele cadre didactice și să motiveze cadrele didactice pentru performanță înaltă, să identifice bunele practici și să recunoască inovația și să utilizeze tehnologiile moderne de informare și comunicare”.
Ne-am tras singuri o palmă, încercând să ne readucem pe calea cea bună. Obiectivele propuse se arată de fapt de maximă importanță, iar toată cârcoteala noastră nu-și are locul. Este drept, printre stelele verzi s-au strecurat niște șoapte care aminteau de politici educaționale, de „motivații” amânate sine die și de utilizarea a ceva ce se tot promite că va veni de când a început covidul să miște prin lume, dar care probabil se va întâmpla doar când acesta va fi devenit oale și ulcele.
Bățoși deja, le-am ignorat. Deciși să ieșim din băltoaca părerilor noastre, trebuie să vedem cine, ce și cum.
Licență plus definitivare plus cel puțin cinci ani de vechime în învățământ. Extraordinar! „Săritura cu prăjina” va deveni mai accesibilă ca oricând în istoria educației românești. Desigur, ar fi o problemă cu definirea profilului de mai sus, când cel mai probabil nu ți-ai definitivat încă propriul profil, dar cum până și în artă se poartă naivul și disonanțele, poate că a venit vremea ca și aici să dăm dovadă de ceva mai multă creativitate (extinsă, desigur, și pentru celelalte funcții, mai înalte, de prin sistemul educațional, doar că aici prăjina trebuie să fie măcar de gradul II).
Și gata! S-a rezolvat problema! Portița din grădină odată deschisă (fără totuși să ni se indice amplasarea geografico-politică a acesteia, deși nu este chiar greu de imaginat), educația românească va urca pe înalte culmi de progres nebănuit în edificarea societății viitoare multilateral selectată și digitalizată.
Am încercat, la final, măcar să ne pieptănăm, fiindcă, am uitat să precizăm, „arși” de problemă ne-am afundat în vâltoarea acesteia. Nu am reușit nici măcar atât, nu știm cum dinții instrumentului adecvat cam ducându-se pe apa sâmbetei, așa că am rămas, o altă vorbă, puțin adusă din condei, și nepieptănați și cu banii luați (adevărul că nu ni s-au dat, iar dacă motivația dedicării pe cele mai înalte culmi de performanță a fost asigurată, se preconizează, apropo de o altă ardentă problemă, relativă la visul tot mai îndepărtat al pensionării, și să rămânem veșnici acolo).