Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Ştiri foarte importante .:. Biroul Executiv SIP Județul Hunedoara .:.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Cupa Educatorului - ediția 2017
09.10.2017

Vineri, 6 octombrie, în cadrul manifestărilor ,,Săptămâna educației 2017'', dedicate datei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educației, s-a desfășurat, la complexul sportiv EuroSportCenter Hunedoara, ediția 2017 a ,,Cupei Educatorului''.

Activitățile sportive, care au implicat participarea a mai mult de 160 de membri de sindicat din întreg județul, s-au derulat în cadrul a două secțiuni: fotbal băieți și demonstrații sportive și artistice fete.

,,Cupa Educatorului ediția 2017'' la fotbal, competiție la care au participat toate zonele județului, a fost câștigată în acest an de echipa zonei Brad, după o partidă mult disputată cu echipa zonei Hațeg, în timp ce pe locurile III-IV s-au clasat echipele din zonele Călan, respectiv Petroșani.

Competiția fetelor, în cadrul căreia au susținut reprezentații efective echipe doar din șapte zone ale județului (Deva, Hunedoara, Lupeni, Petroșani, Rural, Vulcan, Uricani), a fost adjudecată de echipele din zonele Vulcan și Deva, urmate de cele din zonele Lupeni și Petroșani.

Pe lângă trofeele propriu-zise au acordate și alte premii, care au încercat să răsplătească implicarea colegilor noștri: ,,Cel mai bun portar'', ,,Cel mai tehnic jucător'', ,,Golgheter'', la băieți, ,,Cea mai grațioasă execuție'', ,,Cea mai tehnică execuție'', ,,Cea mai frumoasă poză'', la fete, fără a uita arbitrii și juriul, cărora le-a fost decernată diploma ,,Cel mai imparțial juriu''.

Întreaga acțiune, inclusiv decernarea trofeelor și a premiilor, s-a finalizat, într-o notă festivă, la cantina Liceului Economic ,,Emanuil Gojdu'' Hunedoara.

Dincolo de caracterul competițional al activităților, a fost o zi plină de bună-dispoziție, precum în fiecare an, care ne-a permis să petrecem câteva ore împreună într-un cu totul alt context decât cel curent.

Alte ,,amănunte'' pot fi vizualizate la ,,Galeria foto''.

Desfășurător și rezultate fotbal - băieți 1.807.030 octeţi PDF
Toate (1) fişierele de mai sus 1.677.344 octeţi ZIP



Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4188140 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara