Site-ul SIPHD.RO utilizează cookie-uri.
Puteți consulta politica de confidențialitate.
Continuând navigarea pe site vă declarați acordul dumneavoastră.

De acord
Log in Autentificare   Sign up Înregistrare
SINDICATUL
ÎNVĂŢĂMÂNT
PREUNIVERSITAR
JUDEŢUL HUNEDOARA
S.I.P. Hunedoara Aveţi nevoie de Adobe Flash Player.
Ştiri foarte importante .:. Conferința Anuală a CAR (IFN) SIP Hunedoara .:.
Sindicatul eşti tu!     Un sindicat este puternic şi eficient atât cât membrii săi îl fac.     Fiecare din noi face sindicatul să fie ceea ce este!


Portrete de români în criză - Disperarea unei doamne, șomer de la Finanțe
29.03.2013

Reportajul care urmează nu ne aparține. Nici măcar nu am solicitat acceptul publicației/autorului de unde îl reproducem. Dar este impresionant și am zis că merită... să încercăm să ajutăm... cine știe... Și sigur nu se vor supăra nici publicația (cotidianul.ro) și nici autorul (Cornel Nistorescu).



Ne-am dat întâlnire în orb, aproape ca adolescenții, într-o stație de autobuz din Deva. Găsise telefonul meu pe la cineva din Hunedoara. Disperarea din voce se simțea de la distanță. Și panica, și neputința, și revolta. De-aia stăteam cuminte și așteptam, lucrând în gând la tot felul de portrete imaginare. Era și toamnă târziu, ploua (mărunt, exact ca în toate reportajele tâmpite scrise de începătorii netalentați!) și mai era și rece. Venisem cu câteva minute mai devreme și măsuram trecătorii, încercând să descoper cu o secundă înainte care dintre femei ar putea fi. N-a mers. Toți trecătorii acelei duminici de cenușă păreau împovărați, răsuciți de un gând, gata să arate semnele unei boli sau ale unei tristeți. Nu știu de ce, obișnuiții de pe străzile unui oraș românesc arată cocoșați de gânduri, îmbrăcați ponosit sau, dacă nu, tern, triști, preocupați de ceva amenințător, cu un mers resemnat, de om care se gândește să piardă ceva. Când a spus, ,,bună ziua, mă numesc Dorina Iordate, atenție, Ior-da-te, nu Iordache'', am fost obligat să recunosc că eram foarte departe de ce-mi imaginam, că aș fi pierdut orice încercare de pariu. În fața mea se afla o doamnă în cel mai frumos sens al cuvântului. Îmbrăcată îngrijit, cu gust, cu un cordon strâns frumos peste mijloc, pe tocuri și fardată cu grijă, până la detaliu. La o privire, arăta chiar a om puternic, echilibrat, care, la o adică, ar putea întinde oricui o mână de sprijin.

Nu avea pentru mine nici un fel de memoriu sau de scrisoare. Doar o singură rugăminte. Să-i ascult povestea și să-i spun ce se poate face. Am încercat să ne plimbăm vreo câțiva pași pe strada pustie. Căuta un capăt de discuție. I-am spus că ar trebui să ne adăpostim într-o cafenea. Din păcate, nici una nu se arăta pe aproape. Și atunci s-a întors spre mine și mi-a zis direct:

- Sper să nu vă deranjeze ideea, dar v-aș invita la mine. Stau în blocul acela!

A întins mâna spre un bloc cu câteva etaje, dintre cele ,,făcute de comuniști'', cu uși grele din tablă vopsită de zeci de ori, cu un interfon importat de prin Taiwan și montat grosolan, cu celebrul avizier de întreținere și cu dulapul gri pentru cutii poștale, încă întregi, neviolate de curiozitățile vecinilor sau ale musafirilor. Dincolo de acel déjà vu mă aflam pe o scară de bloc deosebit de curată, cu flori de interior și cu câteva mușcate, cu un trandafir japonez într-un vas de tablă zincată. Totul era ordonat, modest, curat, dar țiuitor de tăcut, o liniște mormântală, de loc părăsit. Am pătruns într-un apartament tip anii '80, și el aproape neobișnuit de curat, cu flori mari, cu câteva fotografii în rame, cu cărți de decor într-o bibliotecă parte din mobilier, totul rece, de parcă n-ar fi fost locuit. Lipseau acele mărunțișuri de viață casnică, parfumul zilnic, cel care trădează cotidianul într-un apartament nici mic, nici mare, nici luxos, dar nici la îndemîna oricui. Adică acele semne discrete de viață în banalul ei cotidian. Avea mai degrabă un aer de birou, de casă nelocuită, de loc cu o paloare de artificial. A aprins ochiul unui aragaz, a făcut o cafea turcească și s-a așezat în fața mea cu un teanc de hârtii.

- Am cumpărat apartamentul acesta pe un credit de la bancă. Nu voiam să stau pe capul băiatului meu. Abia se căsătorise. Avea și el dreptul la viața lui. Așa că m-am mutat aici. Plăteam rate, mergeam la serviciu, făceam planuri de viață. Și, deodată, a căzut o bombă! Salariile noastre de la Finanțe au început să joace. Și euro, și salariile! M-am trezit că nu pot ține pasul cu ratele. Noroc că guvernul Boc a venit cu o ,,favoare'' pentru bugetari. Reeșalonarea ratelor pentru cei care au probleme. Mare favoare, a dracului de ,,mare'' favoare!Am beneficiat și eu de una în 5 octombrie, 2009. Restanța a fost introdusă în debit și a fost mărit comisionul bancar. N-a fost decât o cămătărie legală pentru profitul băncii. Nu m-am redresat, deși lucram la Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara-Deva. N-a trecut mult și căzut pe mine și a doua bombă. Reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, cea anunțată de Traian Băsescu. Asta a declanșat calvarul. Am căutat să muncesc în două locuri. N-am găsit. Am crezut că îmi pot căuta singură dreptatea. M-am adresat Tribunalului Hunedoara-Deva și am deschis acțiunea din dosarul 6634/97 din 2010. Știam că în septembrie 2011 urma să mă pensionez și nu voiam să plec cu o pensie de nimic, tăiată, din care nu puteam plăti nici creditul, nici să supraviețuiesc în acest apartament. Am cerut să mai lucrez încă doi ani, dar Ministerul Finanțelor a răspuns negativ. Pentru că m-am adresat instanței și pentru că am cerut prelungirea contractului la Ministerul Finanțelor, în loc de primă de pensionare, după 38 de ani de muncă, am primit un preaviz. Adică, adio și n-am cuvinte! Am făcut recurs, dar Curtea de Apel Alba Iulia mi-a transmis și ea un mesaj de mare compasiune: acțiunea dumneavoastră este nefondată. Sentința - definitivă. Am încercat renegocieri cu banca. Nimic!Banca mi-a transmis în scris că mă execută. Protecția Consumatorilor m-a trimis la Tribunal. În primăvara anului 2012 am acceptat o reeșalonare a creditului. Să plătesc lunar 750 de lei dintr-o pensie de 900. Trebuie deci să trăiesc cu 150 de lei, din care să mănânc, să achit întreținerea și să mă uit pe geam. Așa că am început să bat pe la uși, să caut de lucru. Am zis că servesc și la masă, în restaurant. Nici vorbă. Mi-au zis:
- Ce vrei, madam, la 60 de ani, cine să te mai ciupească și să se uite la tine?

Culmea este că nimeni n-a vrut să-mi dea să fac contabilitate. Auzeau că am lucrat la DGFP și se fereau de mine. Poate că se temeau să nu-i torn cu ceva la cine știe cine de la Gardă sau de la Fisc…

Apartamentul e rece-rece. Și florile din glastră par chinuite de frig. N-are rost s-o întreb de ce nu dă drumul la calorifere. Mă tot întreb ce aș putea să fac pentru ea. În același timp, mă jenez că am niște bani în buzunar în timp ce ea trebuie să trăiască doar cu 150 de lei pe lună.

- Pot să vă ajut cu niște bani?
- Nu, mulțumesc! Caut un loc de muncă. Înțelegeți, caut un loc de muncă! Sunt un om sănătos. Pot crește un copil, pot face tot felul de lucruri. Și în Deva nu găsesc nimic. Niște tâmpiți mi-au scris că am un potențial biologic deosebit, că sunt un om mai mult decât normal, că sunt educată bla-bla-bla. Dar nu înțelegeau că sunt disperată, că sunt la un pas să mor de foame, sau să cerșesc. Și știu contabilitate de vârf, sunt gata să fac orice muncă și nu găsesc să ridic un pai. Spuneți dumneavoastră, ce să fac? Cui să mă adresez? Cum să ies din fundătura asta? Am de plătit un sold de 43.000 la un credit pentru un apartament. Acum nu mai face nici pe departe atât. Și încotro s-o apuc? Eu n-am bani de ceai și trebuie să achit ratele sau să plec. Dacă mă execută, banca nu recuperează toți banii. Se ține după mine. Unde să merg, ce să fac și cum să ies din situația asta?

Încep să înțeleg. Plătește ceva care nu este al ei și nici nu mai valorează atât. În apartamentul rece, figura doamnei are ceva împietrit, de prizonier. Cum aș putea să o apăr și să îi pledez cauza? Nici nu-mi vine măcar o idee sau o propoziție pe care să-mi iau la revedere și să pot ieși. Mai toate instituțiile i-au trimis hârtii cu răspunsuri tip: ,,Avocatul Poporului examinează cererile care au ca obiect sesizarea încălcării drepturilor și libertăților cetățenești prin acte sau fapte administrative, de către autorități ale administrației publice și regii autonome''.

- Doamnă Iordate, aveți cumva o adresă la care oamenii să vă scrie?
- Am un număr de telefon. Cine știe, 0720.910.362!

(Articol reprodus de pe site-ul cotidianul.ro, 29.03.2013, autor Cornel Nistorescu)




Prima pagină| Ştiri| Revista presei| Presa despre noi| Buletin informativ / Informări| Puncte de vedere| Documente MEN, ISJ, CCD...| Despre noi| Informaţii utile| Legislaţie| Consultaţii juridice| Procese| Turism| C.A.R.| Contact| Legături utile| Dialog social şi advocacy| Forumul S.I.P. Hunedoara| Membri de sindicat| Concurs de fotografii| Galerie Foto| Căutare articole| Zile libere| Flux de ştiri RSS| English Summary| Webmaster| Harta site-ului| Cookie
© 2002-2015 S.I.P. Hunedoara. Toate drepturile rezervate.
Rezoluţia recomandată: 1024x768.
Au fost 4154277 vizite, începând din 14.10.2011.


SIP Hunedoara